Astăzi, am avut privilegiul de a participa în cadrul unei vizite de studiu la Drochia, un eveniment organizat de către Asociația Obștească Artemida și UNFPA Moldova.
Scopul acestei vizite a fost facilitarea oportunității echipei Centrului de Justiție Familială de a vizita și aprofunda cunoștințele despre serviciile multisectoriale oferite supraviețuitoarelor violenței bazate pe gen și violenței în familie la Drochia.
Echipa noastră a avut ocazia să viziteze diverse servicii oferite supraviețuitoarelor de violență, să întâlnească furnizorii de servicii cu vastă experiență în domeniu și să participe la discuții productive pentru schimbul de bune practici.
În plus a reprezentat o oportunitate valoroasă pentru Centrul de Justiție Familială al Poliției de a ne conecta cu alte entități implicate în combaterea violenței bazate pe gen și violenței în familie, deschizând noi orizonturi și consolidând capacitățile de intervenție și sprijin pentru victime.