Ministerul Afacerilor Interne se alătură și în acest an Campaniei Internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, marcată anual în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.
În timpul celor „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, începând cu Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor pe 25 noiembrie și până la Ziua Internațională a Drepturilor Omului pe 10 decembrie, sunt concentrate global eforturile pentru a informa, sensibiliza și conștientiza opinia publică cu privire la gravitatea consecințelor violenței asupra femeii, precum și aplicarea mecanismelor disponibile de prevenire și combatere la nivel comunitar, regional și național.
Cu determinare, MAI urmărește scopul acestei campanii prin intermediul Centrului de Justiție Familială al Poliției, o inițiativă recentă care reprezintă punctul central al intervenției naționale pentru a combate acest flagel. Inspirat de practici eficiente atât din statele europene, cât și din Statele Unite ale Americii, acest centru adună resursele organelor de poliție, justiție, sănătate și protecție socială, oferind un răspuns coordonat la violența în familie. Cu suportul partenerilor de dezvoltare și organizațiilor internaționale, așa cum Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, Fundația Te Doy, UN Women, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) și Misiunea OSCE în Republica Moldova, dar și alături de alte organizații care aduc un aport considerabil în eradicarea fenomenului violenței în familie, MAI va desfășura o diversitate de evenimente consacrate acestei Campanii, inclusiv ateliere de instruire și seminarii pentru a consolida abilitățile profesionale ale polițiștilor, asistenților sociali și altor specialiști implicați direct în măsurile de prevenire și soluționare a cazurilor de violență domestică.